Venezuela - greva a opozitiei sau sabotaj al sefilor?

Dacă ar fi să credem informațiile din mass media internațională, am avea impresia că în Venezuela a fost o grevă generală mai bine de o lună și jumătate și că președintele Chavez este o figură extrem de nepopulară și un șef autoritar gata să fie răsturnat de o revoltă populară. Nimic mai departe de adevăr.

De fapt "greva națională civică" lansată de opoziție pe 2 decembrie 2002, care cerea alegeri anticipate și demisia imediată a lui Chavez a fost un eșec de la ănceput. Cînd am ajuns la Caracas, pe 11 decembrie, aeroportul funcționa normal, la fel ca și transportul public (autobuze, taxiuri și metroul), magazinele, restaurantele și barurile. Industriile de bază (oțel, aluminiu, etc), care sunt proprietate de stat lucrau la 100% capacitate datorită deciziei muncitorilor și sindicatelor de a se opune "grevei".

În statul Carabobo, unul din cele mai importante centre industriale ale țării marile confederații sindicale "Lupta de Clasă" și "Blocul Sindical Democrat" – centrale sindicale ce acoperă muncitori din 52 federații din țară (inclusiv de la firmele Ford, General Motors, Chrysler, Pirelli, Good Year, Firestone, MAVESA, etc) și-au declarat opoziția față de "grevă". Unele din aceste întreprinderi au continuat să lucreze dar în altele muncitorii s-au prezentat la lucru și au găsit fabricile încuiate de directori. Au cerut să fie plătiți, deoarece au venit la serviciu, și în multe cazuri chiar au fost plătiți. Același lucru s-a întîmplat și în anumite sectoare ale industriei alimentare care este controlată aproape total de "Grupo Polar" – proprietate a omului de afaceri Mendoza, care e totodată șilider al opoziției ani Chavez.

Nu este nici un fel de grevă, ci un sabotaj al șefilor. Faptul că acest protest are sprijinul centralei sindicale CTV, cea mai importantă din țară, nu trebuie să păcălească pe nimeni căci Comitetul Executiv al acestei centrale nu a fost niciodată ales. Oamenii care se autodeclară la conducerea centralei sindicale s-au ales singuri într-un fel de "alegeri" din noiembrie 2001. Lucru care explică de ce majoritatea federațiilor și liderilor sindicali nu îi recunosc.

Singura parte a economiei afectată, (într-adevăr, urît de tot) de protestele opoziției este industria petrolieră. Care este situația acolo?

Un grup mic de manageri, directori, supraveghetori și specialiști au organizat sabotarea producției și aproape că au oprit industria petroliferă. Acest tip de industrie este foarte computerizat și cîțiva manageri care își retrag cheile și își ascund parolele pot face foarte mult rău. Acești domni s-au asigurat înainte că își vor primi salariile (colosale) deși sunt " în grevă". Lor li s-au alăturat cîțiva căpitani de tancuri petroliere și echipaje care s-au răsculat și au refuzat să livreze marfa la termen. Este important de notat că liderii centralelor sindicale din industria petrolieră, care îm Aprilie au fost de partea autorilor loviturii de stat eșuate, de data asta nici măcar nu au avut tupeul să dea o declarație publică în favoarea "grevei naționale". Încet dar sigur, muncitorii din rafinării au preluat controlul asupra producției și au descoperit că se pot descurca și fără șefi; industria petrolieră începe să revină la normal. Pe 10 ianuarie compania de stat PDVSA (Petroleos de Venezuela), în proprietate de stat, muncea deja la 50% din capacitate.

Protestul opoziției a fost însoțit de o campanie de minciuni, jumătăți de adevăruri și manipulări grosolane din mass media. În special posturile TV , controlate de opoziție, s-au întrecut pe sine. Toate aceste posturi și-au întrerupt programele normale pentru a diuza știri despre succesul grevei și au înlocuit pauzele de publicitate cu pauze de propagandă ale opoziției. Pentru a avea o idee de isteria la care s-a putut ajunge, atunci cînd guvernul a obținut o hotărîre judecătorească de a înlocui echipajele de pe petrolierele rebele, opoziția a pretins că noile echipaje sunt formate numai din cubanezi, semn sigur că țara se îndreaptă spre un "comunism de tip Castro". Minciuna s-a tot repetat pînă cînd, în urma unei declarații a ministerului de externe cubanez, liderii din opoziție au fost siliți să admită că nu era nici un cubanez la tancurile petroliere.

. La începutul lunii ianuarie opoziția, văzînd eșecul acțiunilor de protest, a decis să escaladeze conflictul anunțînd închiderea băncilor și a școlilor. Ambele acțiuni au eșuat. Majoritatea băncilor au rămas deschise iar cele care s-au închis au fost redeschise după 48 de ore; iar școlile au fost deschise de o alianță între părinți, profesori și elevi, uneori contra ordinelor directorilor.

Easte Chavez un dictator nepopular? Opoziția a chemat demai multe ori la proteste cu scopul de a-l fece să-și dea demisia. Au reușit să mobilizeze 100 000, 200 000, chiar 300 000 de oameni pe străzi, în special din clasele bogate sau de mijloc din Caracas. Ceea ce nu se spune este că Bolivarienii, cum se autodenumesc ei care doresc continuarea procesului revoluționar, pot aduna mulțimi și mai mari de oameni. Pe 7 decembrie, chiar la începutul "grevei naționale" o demonstrație mamut a scos pe stzrăzile Caracasului două milioane de oameni împotriva opoziției și pentru a apăra guvernul ales.

Ce a realizat "greva" opoziției? A polarizat societatea și a obligat mulți oameni care erau neutri pînă atunci să treacă de partea uneia dintre cele două tabere. Majoritatea s-au declarat împotriva protestului opoziției, pe care îl văd responsabil pentru cozile la benzină și alimente. De multe ori oamenii de la cozile de ore întregi de la benzină i-au dat pur și simplu afară pe partizanii opoziției, pentru tupeul de a da vina pe guvern pentru lipsa benzinei.

Chavez nu este nici un fel de dictator. De fapt suporterii lui îi cer să acționeze mai ardical împotriva opoziției, care se încăpățînează să încerce răsturnarea prin forță a unui guvern ales legal. Singurii care mai sunt la închisoare în urma puciului nereușit din aprilie 2002 sunt de fapt sprijinitorii guvernului legal, deci ai lui Chavez, care apărau palatul prezidențial împotriva puciștilor! Incredibil! Pedro Carmona, care se autointitulase noul președinte preț de cîteva ore a fost pus în arest la domiciliu dar peste cîteva zile a evadat și s-a refugiat în Columbia. Ziarele opoziției - majoritatea presei - au numeroase editoriale în care cheamă forțele armate să răstoarne guvernul legal și nu sunt interzise!Ba, un grup de militari s-au declarat în rebeliune față de guvern și, în loc să fie arestați, li s-a permis să-și organizeze un campus permanent în Plaza Francia, o piață în centrul Caracasului (de notat că acești militari curajoși își părăsesc noaptea corturile pentru a dirmi la hoteluri de lux din Caracas!)

De cînd a fost ales, în 1998 Chavez și echipa lui au fost puși la încercare de mai multe ori, în șapte alegeri diferite. Mai mult, noua constituție bolivariană permite ca noua echipă parlementară să fie supusă unui referendum la jumătatea mandatului, adică la doi ani de la alegeri. Același lucru este valabil și pentru președinte, care ar putea fi supus referendumului în august 2003. Problema este că opoziția este convinsă că ar pierde un asemenea referendum și aceasta explică de ce insistă ei ca Chavez să-și dea demisia înainte. Ei încearcă să realizeze acum printr-o combinație de sabotaj, presiune a străzii, apel la forțele armate și la imperialismul mondial ceea ce nu au reușit în aprilie 2002, după eșuarea încercării de lovitură de stat militară.

Motivul pentru care oligarhia locală și imperialismul american se opun lui Chavez este că acestora li se pare exagerat pînă și programul prezidențial de reforme burghezo democratice, destul de limitat (reformă agrară, menținerea PDVSA în proprietatea statului și extinderea democrației politice cu forme participative) și se tem că procesul de mobilizare a maselor generat de ele ar afecta interesele capitaliștilor. Dar chiar acțiunile de forță ale forțelor reacționare radicalizează masele și le împing spre acțiune directă. De exemplu, pe 10 ianuarie 400 de muncitori de la o întreprindere de anvelope din statul Lara, COVENCAUCHO au declarat o "grevă împotriva grevei" și au ocupat întreprinderea, atunci cînd li s-a explicat de șefi că trebuie să oarticipe la "greva națională" – adică la protestele opoziției. Muncitorii de la o rafinărie au preluat întreprinderea sub controlul lor în perioada cuprinsă între Crăciun și Anul Nou. Cînd a venit noul manager, care sa îl înlocuiască pe cel vechi, care se dăduse de partea opoziției, muncitorii i-au spus că este binevenit să li se alăture, dar să accepte faptul că acum rafinăria este sub conducerea muncitorilor. Un alt lucru interesant: pe 17 ianuarie, Garda Națională cu sprijinul muncitorilor și al populației locale a preluat controlul asupra unui magazin de băuturi Panamco din Carabobo aparținînd bogatului om de afaceri și lider al opoziției Cisneros iar generalul care a condus operațiunea a motivat faptul prin aceea că "interesele generale trec înaintea intereselor particulare". Aceste fapte arată radicalizarea maselor și absorbirea de către ele a procesului revoluționa venezueleanr.

Principalele discuții care au loc astăzi în sindicate și în mișcările populare sunt despre controlul popular al mass mediei, despre gestiunea muncitorească a companiilor proprietate de stat, ocuparea întreprinderilor aflate în proprietate privată, conducerea populară a școlilor , naționalizarea băncilor etc. Muncitorii, țărănimea săracă și studenții trag concluzii din propria lor experiență că pentru a apăra procesul revoluționar acesta trebuie întărit și extins.

Sarcina cea mai urgentă pentru revoluționarii din Venezuela este construirea unei conduceri conștiente marxiste care ar putea ajuta mișcarea să adopte o cale clar socialistă și internaționalistă. Acesta este singurul mod de a garanta victoria finală a revoluției din Venezuela.