Pandemia COVID-19: catastrofa amenințătoare și cum să o combatem

Următoarea declarație a tendinței marxiste internaționale explică cum sistemul capitalist a eșuat în totalitate să facă față crizei coronavirus, punând astfel la risc viețile a milioane de oameni. Într-o asemenea situație, măsurile minore și schimbări minore ale sistemului sunt zadarnice. Numai niște măsuri drastice vor fi suficiente pentru a evita dezastrul iminent.

Lumea se confruntă cu o catastrofă. Viețile a sutelor de mii, poate chiar milioane, de oameni sunt la risc. Chiar și în țările bogate, unde sistemul sanitar este avansat, situația ajunge deja la cel mai rău punct. Însă țările sărace se confruntă deja cu un coșmar de proporții inimaginabile.

Oameni în Nigeria sau India - să nu mai vorbim de țările sfâșiate de război precum Siria, Yemen sau Somalia - trăiesc în mahalale supraaglomerate, fără acces la apă curată, fără acces la îngrijiri medicale. Într-o asemenea situație, măsuri precum „distanțare socială” sau „autoizolare” par ca niște glume sadice.

Într-o asemenea situație, măsuri minore sau schimbări minore ale sistemului sunt zadarnice. Numai niște măsuri drastice vor fi suficiente pentru a evita dezastrul iminent. Adevărul este că sistemul capitalist eșuează umanitatea. Aceasta va expune adevăratul sistem putred care întruchipat. Acum este momentul pentru muncitori să-și ia destinul în propriile lor mâini.

Pandemia COVID-19 scoate la suprafață criza economică fundamentală care se încinta de ceva vreme. Acum procesul s-a accelerat la cel mai înalt nivel. Acțiunile de piață (?) s-au prăbușit peste tot.

Companiile dau faliment și milioane de muncitori își pierd deja slujbele. Este estimat că șomajul o să crească până la 20% doar în Statele Unite. Aici nu vorbim doar de o criză economică ciclică ci de o depresie majoră precum a ceea ce s-a petrecut în anii 1930.

Să nu uităm că depresia din anii 1930 au produs revoluții, contrarevoluții și război. Astăzi nu ne aflăm într-un război în sensul militar, însă toți liderii politici compară aceasta cu o situație în stil de război. Și dacă aceasta este o situație în stil de război atunci clasa muncitoare trebuie să reacționeze în mod corespunzător.

La început, guvernele au subestimat epidemia. Preocuparea principală a clasei conducătoare nu a fost de a păstra sănătatea oamenilor, ci numai aceea de a menține producția în continuare cu orice preț. Scopul acestora nu a fost de a salva vieți ci să salveze profiturile băncilor și a monopolurilor mari.

Aceasta, și numai aceasta, explică neglijența lor criminală și eșecul de a acționa imediat pentru a lua măsurile necesare de a proteja viețile umane. Aceasta a expus în mod clar abisul dintre bogați și săraci, exploatatori și exploatați. Acum se grăbesc să recupereze timpul pierdut. Însă acesta este un caz de prea puține lucruri făcute mult prea târziu. Virusului i-a fost permis să se răspândească ca un foc sălbatic, având așadar un efect catastrofal asupra vieților oamenilor și a economiei mondiale.

Muncitorii se află în fața unei dileme oribile despre cum să supraviețuiască această criză, atât în mod fizic cât și economic. Sute de mii de oameni își pierd slujbele. Curând vom vorbi de milioane. Muncitorii care au fost privați de ocupația lor încă trebuie să-și hrănească și să-și îmbrace familiile, să-și plătească chiriile și creditele de ipotecare, în timp ce se zbat să nu se îmbolnăvească.

În toate țările, milioane de oameni care în mod normal nu sunt interesați de politică urmăresc cu multă anxietate știrile curente, cercetând cu atenție fiecare măsuri propusă de guvernele lor, ce fac șefii lor, și ce susțin toate partidele de orice culoare, de la stânga la dreapta. Și astfel, devine rapid din ce în ce mai evident cum că nimeni nu face nimic ceea ce este foarte necesar. În asemenea condiții, conștiința se poate schimba la viteza luminii.

O țară după alta se închide, într-un fel sau altul. Oamenii li se spune să evite mișcările fără rost, pentru a evita locurile aglomerate, să se autoizoleaze dacă sunt supuși riscului. Dar în același timp, milioane de muncitori li se spune să meargă la servici, fiind obligați să folosească mijloace de transport aglomerate, să lucreze umăr la umăr, crescând astfel riscul de contaminare. Aceasta pune viețile muncitorilor în pericol, dar în același timp, aceștia riscă și să răspândească virusul în propriile case la familiile lor, totul în numele profiturilor capitaliste.

Aceasta schimbă în mod radical conștiința populației în masă. Muncitorii vor răspunsuri și le vor acum. Întrebarea este pusă în mod clar: ce este de făcut?

Capitalismul îți poate pune sănătatea în pericol

Criza a relevat incompatibilitatea sistemului capitalist cu sănătatea a miliarde de ființe umane. Decenii de austeritate au decimat sistemul de sănătate peste tot. În acele țări în care exista un sistem național de asistență medicală finanțat public, acesta a fost redus an de an. Sănătatea publică a fost sufocata de lipsa de fonduri, în timp ce multe servicii au fost privatizate.

Toate acestea au fost făcute pentru a reduce acele lucruri pe care capitalistii le consideră cheltuielile „inutile”. Numarul de paturi de spital au fost reduse, la fel și unitățile de terapie intensivă. Sistemul medical are putini lucratori, forța de muncă este suprasolicitată. Acest lucru a fost făcut pentru a constrânge oamenii la alternative private, deschizând un câmp de investiții foarte profitabil pentru companiile private de sănătate.

În același timp, marilor monopoluri farmaceutice private li s-a permis să sugă sângele serviciilor de sănătate, obținând profituri vaste din situatia precara a bolnavilor, bătrânilor și vulnerabililor. Toate acestea trebuie să se termine acum! Sănătatea ființelor umane nu poate fi determinată de interesul privat. Motivul profitului trebuie eliminat complet din sănătate. Solicităm desființarea ajutorului medical privat și un serviciu de sănătate în proprietate publică!

Toate unitățile de asistență medicală private trebuie naționalizate fără compensații, iar aceste facilități ar trebui integrate în sistemele naționale de asistență medicală. Aceasta este prima condiție pentru o creștere masivă a cheltuielilor pentru serviciile de sănătate ca să a răspundem nevoilor imediate ale crizei și pentru a oferi un serviciu de sănătate public eficient și modern, în care cele mai actualizate tratamente și medicamente vor fi disponibile gratuit tuturor la cerere.

Pentru a rezolva lipsa actuală de paturi de spital, hoteluri și blocuri de apartamente de lux și conace ale bogăților, ar trebui să fie rechiziționat imediat și transformat temporar în cămine pentru persoanele bolnave (măsură care a fost introdusă în Marea Britanie). În același timp, ar trebui pus în mișcare în mod semnificativ un plan pe termen lung pentru construirea de noi spitale și creșterea capacității. Acest lucru poate fi plătit prin reducerea bugetului umflat pentru cheltuielile risipite pe armmamente.

Ar trebui lansat imediat un plan de urgență pentru recrutarea și instruirea asistenților medicali, medicilor, șoferilor de ambulanță și paramedicilor și a întregului personal necesar pentru a conduce chirurgii, clinici și spitale. Acestea trebuie să beneficieze de salarii și de ore de muncă decente, în locul scandalului actual, în care personalul medical lucrează literalmente până la moarte pentru a compensa deficiențele cauzate de anii de neglijență criminală în așa-numitul regim de austeritate.

Ne vor spune că nu există bani. Însă istoria ne spune că există totdeauna bani pentru a umple buzunarele celor bogați. Astfel, în ultimul deceniu, a existat austeritate pentru muncitori, dara si oferte generoase de bani publici pentru pentru bancherii privați - aceiași bancheri care au stricat economia mondială în 2008. Acum istoria se repetă. Sume uriașe de bani publici sunt transferate în cofrele marilor companii private, în timp ce milioane de lucrători trăiesc în frică și sărăcie.

Industriile farmaceutice, care au ajuns la niveluri de profit obscene, trebuie expropriate și integrate în structuri de proprietate publică. Prioritățile cercetării lor, în loc să creeze copaci care fac bani pentru companii, ar trebui să fie dictate de nevoile societății și nu de profiturile unei mână de paraziți bogați.

Toate brevetele trebuie eliberate imediat și toate cercetările ar trebui să fie puse la dispoziția publicului și împărtășite peste granițe. Acest lucru ar accelera enorm dezvoltarea de noi medicamente și, odată ce acestea vor fi disponibile, ar trebui furnizate la toate serviciile naționale de sănătate la prețul costurilor (fara adaos comercial pentru realizarea profitului), nu la prețurile exorbitante care sunt actualmente percepute pentru medicamentele necesare pentru salvarea vieții.

Dacă adoptăm toate aceste măsuri acum, cele mai grave efecte ale crizei actuale pot fi evitate și astfel de crize pot fi ameliorate în viitor.

Pentru controlul lucrătorilor!

Dacă măsurile de distanțare socială sunt unul dintre instrumentele de combatere a răspândirii acestui virus, atunci acest lucru trebuie să se aplice strict la TOATE câmpurile vieții, în special la locurile de muncă. Dacă acesta este cu adevărat situația de urgență și un timp de război, așa cum ni se spune că este vorba de guverne, atunci sunt necesare măsuri de urgență.

Șefii au arătat că sunt complet incapabili să joace un rol progresiv. Susținute de stat și de politicienii burghezi, ei îi împing pe muncitori, chiar și în industrii neesențiale, să continue munca fără restricții. Dar acest lucru subminează toate eforturile de combatere a virusului. Prin urmare, pe tot globul vedem izbucniri ale unor lucrători care sunt preocupați de condițiile de muncă ce le amenință viața lor si familiilor lor. În mai multe țări (a se vedea Italia și Spania, dar și America de Nord) lucrătorii au impus cu succes închiderea unor uzine, cel puțin pentru o perioadă.

Aceste evenimente pun în evidență puterea clasei muncitoare atunci când este organizată și conștientă de propria forță. Față de comportamentul iresponsabil al șefilor, marxiștii cer controlul lucrătorilor. Toate comitetele de grevă trebuie transformate în comitete permanente de fabrică pentru control și, dacă este necesar, să blocheze acțiunile șefilor și ale conducerii.

Întreaga producție neesențială ar trebui oprită imediat. Muncitorii ar trebui să fie trimiși acasă cu plata integrală atât timp cât este necesar. Acest lucru ar trebui plătit de către șefi. Dacă șefii spun că nu își pot permite, lăsați-i să isi deschidă cărțile pentru inspecție de către sindicate și reprezentanții aleși ai lucrătorilor. În realitate, întreprinderile mari stau pe munți de numerar care acum ar trebui să fie folosiți pentru a avea grijă de cei care au creat profiturile cu forța de muncă.

În cazul în care producția este considerată esențială, atunci locul de muncă ar trebui să fie restructurat și reorganizat astfel încât să permită distanțarea socială, precum și asigurarea lucrătorilor cu echipamentele de protecție necesare, cum ar fi măști de față, mănuși și salopete adecvate, curățare periodică din toate suprafețele și zonele de lucru și testarea periodică a lucrătorilor. Toți lucrătorii considerați neesențiali trebuie să li se permită să stea acasă.

De asemenea, comitetele ar trebui să se asigure că niciun muncitor nu este concediat sub pretextul crizei. În cazul în care fabricile concediază oameni sau sunt amenințați cu închiderea de catre șefi, solicităm să fie expropriați și plasați sub controlul și conducerea lucrătorilor.

Cei care și-au pierdut deja locurile de muncă sau lucrează în mod ocazional vor fi loviți de această criză. Solicităm ca echivalentul plății complete să fie plătit către aceștia de către stat. Cu toate acestea, ne opunem finanțării acestui lucru prin derularea deficitelor publice mai mari, care vor fi plătite de restul clasei muncitoare sub formă de austeritate și impozitare sporită. În schimb, solicităm exproprierea băncilor parazitare și a întreprinderilor speculative.

În același timp, în această perioadă de încetinire inevitabilă a producției, ar trebui introdus și conceptul de rotație, cu zile de lucru alternante și o săptămână de muncă mai scurtă, care să permită lucrătorilor să stea mai mult acasă și să reducă timpul petrecut în călătorie. Acest lucru ar trebui extins treptat pentru a include toți cei care sunt șomeri astăzi, astfel încât să se elimine șomajul, precum și reducerea timpului de lucru la minimum.

Nu la concedieri - pentru o scară glisantă de ore cu plată integrală!

Clasa muncitoare trebuie să preia

Să fim clari despre ce se întâmplă aici. Sistemul capitalist se confruntă cu o criză existențială. Abilitatea sa de a garanta siguranța oamenilor obișnuiți, capacitatea sa de a garanta locuri de muncă și locuințe, capacitatea de a oferi lucrătorilor un salariu pentru a-și hrăni familiile, toate sunt puse sub semnul intrebarii. Acest lucru are implicații revoluționare, iar clasa conducătoare este conștientă de asta.

Sefii se tem de o miscare independenta a clasei muncitoare chiar mai mult decat se tem de virus. Sunt îngrijorați că oamenii vor începe să ia chestiunile în propriile lor mâini. În Wuhan, unde virusul a izbucnit pentru prima dată, oamenii din cartiere au creat blocaje rutiere și verificări spontan și au luat alte inițiative independente. Acest lucru a obligat statul să intervină din teama pierderii controlului asupra situației.

În Italia, muncitorii, prin acțiunea lor de grevă, au început să intervină direct în modul în care se desfășoară producția. În Marea Britanie, inacțiunea criminală a guvernului a dus la crearea spontană a grupurilor de vecinătate pentru a trata diferite aspecte ale crizei, cum ar fi distribuția alimentelor și siguranța generală. În Iran, la un moment dat, oamenii au început să impună carantine asupra orașelor întregi, în lumina inacțiunii regimului.

Exemplele de mai sus sunt etapele embrionare ale puterii muncitorilor, care se dezvoltă spontan din criza capitalismului. Incapacitatea clasei conducatoare să facă față crizei în mod adecvat este clara. În fața inacțiunii clasei conducătoare, cum ar fi în Marea Britanie, Suedia și SUA, solicităm crearea comitetelor de vecinătate și de la locul de muncă pentru a face față diferitelor aspecte ale crizei.

În Italia și Franța, statul intensifică astfel de măsuri. Inițial, masa populației acceptă aceste măsuri, despre care autoritățile le spun că sunt necesare pentru a combate amenințarea unui nou virus mortal și extrem de contagios. Cu toate acestea, oamenii obișnuiți sunt conștienți de faptul că cei care adoptă măsuri din ce în ce mai stricte sunt aceiași oameni care au pierdut atât de mult timp în faza inițială a pandemiei. Ei au puțină sau nicio încredere în guvern pentru a-și apăra interesele. Și au dreptate.

Oamenii din vârf își dau seama că trebuie să introducă măsuri de urgență pentru a stabiliza situația sau pentru a risca furia maselor. Dar aceste măsuri de urgență pot fi utilizate și ca mod de control al clasei muncitoare. Acestea conțin un element antidemocratic puternic, care vizează consolidarea statului și a puterilor sale represive.

Recunoaștem motivele pentru care oamenii susțin o prezență mai mare a forțelor de securitate pe străzi, dar trebuie, de asemenea, să ne străduim să expunem falsa iluzie că protejează oamenii și, în schimb, arătăm că acționează de fapt în apărarea Capitalului, încercând să stabilizeze situația, asigurându-se simultan că nu pierde controlul asupra situației.

În Italia au existat cazuri în care poliția a apelat la liniile de pichet și a arestat lucrătorii care faceau grevă pentru mai multe măsuri de siguranță. Acest lucru evidențiază pericolul de a promova prea multe iluzii în forțele de securitate ale statului. Avertizăm muncitorii că pot avea încredere deplină doar în propriile forțe, nu în armată sau în guvernul burghez, care au arătat în mod repetat că preocuparea lor principală este aceea de a menține profitul, chiar cu riscul de a agrava actuala urgență.

Eforturile de urgență trebuie să fie organizate de comitetele de vecinătate și de la locul de muncă, care trebuie conectate la nivel local și național pentru a organiza o blocare complet eficientă ca mijloc cel mai rapid de a face față virusului.

Mulți oameni din Italia se îngrijorează că elementele criminale pot profita de criză. Într-o astfel de situație, forțele de securitate ale statului nu pot garanta siguranța tuturor. De aceea, trebuie să ridicăm ideea că trebuie să fie puse în aplicare structuri, cum ar fi comitetele locale alese în fiecare cartier pentru a supraveghea întreaga operațiune de urgență. Un comitet ales de către oamenii înșiși în fiecare cartier ar avea o autoritate mult mai mare în a decide ce trebuie făcut și a se asigura că toată lumea respectă deciziile luate în mod democratic.

Comitetele pot stabili puncte de control și patrulează străzile în timpul unei carantine, supraveghează distribuirea alimentelor către toate gospodăriile, astfel încât să reducă la minimum deplasările inutile - în special pentru vârstnici și alte grupuri vulnerabile. Aceștia vor lupta activ împotriva elementelor infracționale și vor combate speculațiile și creșterile nejustificate ale prețului produselor alimentare și medicamentelor, care sunt făcute de comercianți fără scrupule,

Am văzut, de asemenea, exemplul din Chile, unde sindicatele au anunțat că, dacă guvernul nu declară o carantină la nivel național, vor pune în aplicare singuri, sub forma unei „greve umanitare”, excluzând sectoarele esențiale. Acest lucru va fi remarcat de strategii capitalului, care devin din ce în ce mai conștienți de potențialul revoluției sociale în condițiile actuale și vor încerca totul să împiedice acest proces.

Garantarea livrării de mancare

Pe măsură ce milioane de oameni și-au dat seama că pandemia creează o situație de urgență, am avut scene de cumpărare de panică și acaparare. Ce reflectă asta? Dezvăluie că oamenii sunt îngroziți de situația în care am intrat, dar arată, de asemenea, că nu au încredere în autorități și nici în „piață” pentru a-i ajuta.

Totuși, acest lucru a dus la situația nefericită acum a deficitului în magazinele de alimente, care la rândul lor au condus la cazuri de speculă, unele magazine crescând prețurile bunurilor esențiale. Acest lucru poate agrava și mai mult situația deja dificilă. Comitetele de vecinătate alese în mod democratic ar trebui, prin urmare, să aibă, de asemenea, competențele de a verifica prețurile și, dacă este necesar, de a impune controlul prețurilor. Dacă nu se va face acest lucru, dincolo de deficiențe, vom vedea, de asemenea, cele mai sărace straturi ale societății incapabile să cumpere ceea ce au nevoie.

Persoanelor în vârstă și persoanelor vulnerabile le va fi greu să facă față unei astfel de situații. Li se spune să se autoizoleze, dar nu pot primi alimente esențiale livrate. Acest lucru pune în pericol pe mulți care vor trebui să iasă pentru a cumpăra ceea ce au nevoie.

Trebuie să cerem livrare de hrană organizată în toate casele pentru a reduce nevoia de călătorie la magazine. Organizarea spontană a grupurilor de cartier care ies în căutarea celor care au nevoie și se organizează pentru a-i ajuta, confirmă faptul că masa de oameni nu sunt individualiști lacomi, dar în momentele nevoii sunt pregătiți să se adune colectiv pentru a ajuta cei nevoiași.

Totuși, aceste grupuri de cartier, pentru a fi pe deplin eficiente, necesită ajutor. Au nevoie de mijloace de transport, echipamente de siguranță și instruire pentru a aborda persoanele vulnerabile care se autoizolează.

Bucătăriile comunale sunt necesare pentru a furniza mese gătite, în special pentru persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități. În perioadele în care lanțurile de restaurante și baruri închid în masă și trag oamenii în masă, solicităm exproprierea acestora pentru a satisface nevoile alimentare ale comunităților. Acest lucru ar garanta locurile de muncă ale celor angajați în aceste lanțuri, oferind în același timp resurse necesare în mod urgent. Acest lucru trebuie să fie conectat cu grupurile de cartier.

Pentru un sistem public integrat de transport

Unul dintre locurile în care riscul de contagiune este cel mai mare este pe autobuzele aglomerate, trenurile și transportul subteran. În primele etape ale izbucnirii pandemiei, milioane de lucrători călătoreau strâns la pachet, crescând enorm rata de răspândire a virusului.

Odată ce a devenit evident că astfel de condiții erau periculoase, multe persoane au încetat să se deplaseze inutil. Cei care pot lucra de acasă au început să facă acest lucru. Acest lucru a redus aglomerația, dar nu a eliminat-o.

Răspunsul companiilor de transport a fost reducerea regularității serviciilor, suspendarea unor rute etc. Astfel, tocmai atunci când avem nevoie de transport unde se poate menține distanțarea socială, prin reducerea serviciilor disponibile, acest lucru devine imposibil de gestionat. Rezultatul este un mijloc de transport mai rarefiat, dar supraaglomerat.

Din nou, criteriile aici sunt rentabilitatea. Este inacceptabil. Toate companiile de transport ar trebui preluate fără compensații de către stat și integrate într-un serviciu național de transport. Multe dintre aceste companii au fost anterior deținute de stat și de consiliile locale. Toate ar trebui să fie luate înapoi și utilizate în funcție de nevoie și nu de profit. Pasagerii au nevoie de mai mult spațiu pentru a călători în siguranță în aceste condiții.

De asemenea, personalul are nevoie de protecție, și nu trebuie să muncească în condiții aglomerate. Și personalul din transport are nevoie de toate echipamentele de siguranță necesare, măști, viziere, mănuși etc., în timp ce serviciul de curățare ar trebui, de asemenea, extins masiv, pentru a asigura curățarea profundă regulată necesară pentru a ajuta la stoparea răspândirii virusului. De asemenea, serviciile de curățenie ar trebui să fie readuse în casă, iar lucrătorii să fie plătiți un salariu de viață decent și să li se acorde drepturi sindicale complete.

Criza locuințelor

Mulți lucrători își pierd locul de muncă, mai ales generația tânără,  și au ipoteci mari sau chirii foarte mari de plătit. Lucrurile rămase așa cum sunt, mulți s-ar confrunta cu evacuarea. În mai multe țări, guvernele au instruit băncile să acorde „concedii ipotecare”, adică întârzieri temporare la plățile de câteva luni. Din păcate, acesta nu este întotdeauna cazul când vine vorba de chirie, care ar trebui să fie înghețată și pe toată durata crizei.

Ar trebui să adăugăm, de asemenea, că au fost introduse „vacanțe ipotecare” pentru a proteja băncile, deoarece, dacă ar exista un val mare de neplată a ratelor lunare de credit ipotecar, acest lucru ar putea împinge băncile spre neplată. Ca întotdeauna, măsurile care pot părea luate cu interesele oamenilor muncii, sub capitalism, pot avea o motivație foarte diferită.

Cu toate acestea, suspendarea plăților ipotecare oferă un răgaz temporar. Pe termen lung, aceasta nu elimină complet plățile. Mai devreme sau mai târziu, plățile vor trebui efectuate. Acei lucrători care primesc locuri de muncă odată ce trece criza, se vor găsi cu plăți mai mari de făcut. Această criză va avea efecte economice pe termen lung și austeritate, niveluri mai scăzute de trai și șomaj în masă și sărăcie. Asta este ceea ce poate oferi sistemul capitalist chiar și după terminarea pandemiei.

Pentru a evita un număr mare de familii din clasa muncitoare să-și piardă locuințele, prin urmare, propunem ca băncile să anuleze o parte din datoria ipotecară. Este singura modalitate de a rezolva concret această problemă. Băncile au fost salvate cu bani publici în urmă cu zece ani și au obținut profituri uriașe în ultima perioadă. Dacă este adevărat că suntem cu toții în aceeași barcă, atunci băncile ar trebui să-și joace rolul.

Alți lucrători se află în spații de cazare închiriate și evacuează riscul dacă nu își mențin plățile. În unele țări, au fost introduse interdicții temporare privind evacuarea. Deși aceste măsuri sunt binevenite, acestea nu sunt nici pe aproape îndeajuns de multe pentru a proteja oamenii. Proprietarii au modalități de pune presiune pe chiriași. Unul dintre acestea este să crească chiria la niveluri care nu sunt accesibile, forțând astfel oamenii să iasă. (pai daca evacuarile au fost banate, proprietarii pot creste chiriile cu un milion la suta ca tot nu au cum sa ii forteze pe oameni sa plece, cel putin pana se termina criza!) Prin urmare, ar trebui să existe, de asemenea, o înghețare a chiriei și o vacanță pentru plata chiriei imediat până la sfârșitul crizei. Comitetele de vecinătate ar trebui să joace un rol aici și să analizeze situația și să intervină pentru a opri orice creștere a chiriilor.

Această situație evidențiază și o altă problemă pe termen lung. Motivul pentru care proprietarii privați se pot comporta așa cum se întâmplă se datorează lipsei cronice de locuințe sociale. În trecut, proporția de locuințe municipale deținute public în comparație cu locuințele private a fost mult mai mare. Familiile muncitoare ar putea fi adăpostite în spații de cazare relativ mai ieftine. Timp de zeci de ani, politica în majoritatea țărilor a fost privatizarea, vânzarea fondului public de locuințe și împingerea oamenilor să devină proprietari.

Ceea ce este necesar acum este un program de construire a clădirilor de locuințe sociale pentru a răspunde cererii, oferind chirii la prețuri accesibile. În același timp, există multe case și apartamente care stau goale din cauza speculațiilor. În astfel de cazuri, aceste proprietăți ar trebui expropriate și adăugate la stocul de locuințe publice. Odată pus în funcțiune, un astfel de program ar atenua situația actuală de penurie cronică de locuințe și chirii exorbitante.

Drepturi Democratice

Pretutindeni guvernele folosesc legislația de urgență pentru a lua măsuri pentru a face față crizei. Desigur, suntem în favoarea măsurilor de urgență pentru rechiziționarea de active private, pentru exproprierea spitalelor private, pentru preluarea fabricilor care produc echipamente de protecție personală.

Problema este că guvernele capitaliste profită de criza sănătății pentru a reduce drepturile democratice, interzicând grevele de exemplu sau limitând libertățile politice, reducând libertatea de exprimare, scoțând armata în străzi.

Aceste măsuri nu joacă niciun rol în combaterea pandemiei și trebuie să fie opuse. Muncitorii au dreptul la grevă pentru a se proteja de șefii care ne pun viața și siguranța în pericol. Avem nevoie de libertatea de exprimare pentru a putea denunța nesocotirea de viață a omului a guvernelor capitaliste.

Prin urmare, deși trebuie depuse toate eforturile pentru a se asigura că sunt luate cele mai eficiente măsuri pentru combaterea răspândirii virusului, nu trebuie să permitem clasei capitaliste să exploateze actuala urgență pentru a reduce drepturile democartice pentru care s-au luptat generațiile de lucrători.

Naționalizări

Ani de zile, motto-ul burghez a fost privatizarea. Marile corporații construite de stat au fost împărțite și vândute ieftin celor bogați. Însuși conceptul de naționalizare a fost ridiculizat ca ceva ce a aparținut unui trecut îndepărtat. Dintr-o dată, tonul lor s-a schimbat.

Unele guverne, într-o admitere clară a faptului că sistemul nu poate face față crizei actuale, solicită ca spitalele private să fie folosite de stat în măsurile sale de urgență pentru combaterea răspândirii virusului. Între timp, multe guverne au declarat că ar putea fi pregătite să acționeze în direcția naționalizării oricărei corporații majore care ar putea da faliment în următoarea perioadă.

Un exemplu în acest sens este ceea ce a declarat ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire: „Nu voi ezita să folosesc toate mijloacele disponibile pentru a proteja marile companii franceze. Acest lucru se poate face prin recapitalizare, care se poate face luând o miză, chiar pot folosi termenul de naționalizare, dacă este necesar. "

Reformiștii de dreapta, care până de curând toți se întreceau în graba de a-și adăuga vocile în campania împotriva naționalizării, au fost, de asemenea, obligați să își schimbe tonul.

Să fim clar: ceea ce ei se referă la naționalizare este, în realitate, un așa numit “bailout” (o acțiune a guvernului prin care acesta trimite bani publici -sub forma de transfer direct sau împrumut - către susținerea companiilor private astfel încât să le oprească din a da faliment). Acesta se realizează cu compensații pentru proprietarii capitaliști și, prin urmare, este pur și simplu un alt mijloc de canalizare a fondurilor statului în buzunarele private. Și odată ce finanțarea publică a fost utilizată pentru a pune aceste companii din nou în picioare, acestea sunt vândute înapoi capitalistilor la prețuri scăzute. Acesta este un alt mod de a face clasa muncitoare să plătească pentru criza șefilor.

Muncitorii nu pot accepta acest tip de naționalizare. Nu trebuie să fie clasa muncitoare care să plătească pentru mizeria în care s-au prins capitaliștii. Ceea ce este necesar este exproprierea fără compensații pentru șefi. În același timp, solicităm înlăturarea conducerii parazitare de top a acestor companii și înlocuirea lor prin controlul și conducerea democratică a lucrătorilor.

Rolul mișcării muncitorești

Liderii mișcării muncitorești se dovedesc incapabili să facă față acestei situații. În Italia, de exemplu, liderii sindicali au colaborat pe deplin cu șefii și guvernul, insistând că producția nu trebuie să se oprească. Principalul criteriu al acestora nu a fost siguranța pentru forța de muncă, ci menținerea producției de teama colapsului economic.

Muncitorii italieni aveau alte idei. Pentru ei, salvarea de vieți vine pe primul loc. Au început să întreprindă acțiuni de grevă după ce nu au reușit să-i convingă pe șefii fabricii să închidă fabricile pentru a reorganiza munca în așa fel încât să o facă mai sigură. Numai atunci când lucrătorii de pe podeaua magazinului au început să ia astfel de măsuri decisive, liderii sindicali au schimbat poziția. În loc să conducă, au rămas mult în urma celor cerute.

În Marea Britanie, Partidul Laburist a închis toată activitatea, deși tehnologia există prin care ar putea continua în timpul pandemiei. Peste tot, liderii mișcării de muncă au mers tacit sau activ împreună cu planurile defectuoase ale clasei conducătoare. Ceea ce este necesar este ca aceștia să pregătească un plan de acțiune al clasei de lucru. Prin mobilizarea lucrătorilor din cartiere și fabrici, acești lideri ar putea schimba foarte repede cursul evenimentelor. Refuzul lor de a face acest lucru este un indiciu al capitulării lor față de clasa capitalistă, tocmai atunci când aceasta intră în cea mai profundă criză a sa.

Aceasta necesită o scuturare radicală a organizațiilor de clasă muncitoare existente. Înseamnă că sindicatele trebuie să fie puse sub controlul direct al membrilor lor. Aceasta înseamnă că liderii care nu câștigă salarii sunt mai asemănători cu directorii companiei decât lucrătorii pe care se presupune că îi reprezintă. Înseamnă lideri care câștigă salariul mediu al lucrătorilor și care sunt supuși reamintirii dacă nu respectă deciziile luate în mod democratic de către membrii lor.

Acest lucru este valabil și pentru acele părți care au fost create cu mult timp în urmă de clasa muncitoare ca mijloc de a avea propria voce. Acestea trebuie transformate, începând cu un proces complet democratic pentru selectarea liderilor. În acele țări în care nu există părți de lucrători, cum ar fi în Statele Unite, este de datoria mișcării de muncă organizate să le creeze.

Cum să plătim pentru toate acestea

Mulți oameni ar fi de acord că cerințele enumerate mai sus pot părea rezonabile, dar ar pune întrebarea: cine plătește pentru toate acestea? Ni se spune că nu există suficienți bani pentru plata tuturor acestor măsuri. Dar acest lucru este foarte clar fals.

În primul rând, atât Rezerva Federală a SUA, cât și Banca Centrală Europeană au anunțat că transportă miliarde de dolari și euro în economie. În Marea Britanie, guvernul a anunțat un pachet de 350 de miliarde de lire sterline, echivalent cu 15% din PIB. Italia, Franța, Spania, Germania, toate țările anunță pachete de dimensiuni similare.

Când se confruntă cu Armageddon economic, găsesc brusc resursele. Din păcate, cea mai mare parte a acestor bani este destinată capitaliștilor, nu serviciului de sănătate sau oamenilor care lucrează. În plus, se adaugă pur și simplu la nivelurile foarte ridicate ale datoriei publice. Într-o etapă ulterioară, oamenilor muncii li se va cere să facă sacrificii pentru a reduce această datorie.

Cu toate acestea, există o altă sursă de bogăție imensă. În Statele Unite, de exemplu, primul 1% din gospodăriile americane - aproximativ 1,2 milioane de familii - au avut o valoare totală netă de 35 de trilioane de dolari în 2019. Un studiu realizat de Institutul Contabililor Autorizați din Anglia și Țara Galilor (ICAEW) a dezvăluit în 2017 asta, „într-o perioadă în care gândurile multor oameni erau să-și strângă centurile, două treimi din întreprinderile din Marea Britanie au avut un surplus de numerar.

Și, nu numai asta, dar, de atunci, nivelul depozitelor și rezervelor de numerar deținute de companiile britanice a crescut chiar! Depozitele în numerar au crescut cu 8% în 2018 și au crescut cu 51% în ultimii 5 ani. ” Potrivit Credit Suisse, 1% de top la scară mondială deține aproape 50% din averea globală, în timp ce jumătatea de jos a adulților reprezintă mai puțin de 1% din totalul averii globale.

În perioade de criză, cu siguranță această bogăție imensă, creată cu forța de muncă de milioane de lucrători, ar putea fi folosită pentru a finanța toate măsurile necesare pentru a combate răspândirea COVID-19 și pentru a pune în aplicare structuri și resurse pentru a pregăti societatea pentru orice viitoare rupturi de boli mortale.

Nu ar fi nejustificat să se impună un impozit de urgență de 10% sau 20% pe astfel de averi. Și orice companie sau capitalist individual care a refuzat să colaboreze ar trebui expropriat, bunurile lor confiscate și resursele lor puse la dispoziția statului. În plus, băncile care au beneficiat masiv de salvarea de stat ar trebui să fie naționalizate, fără compensații, și integrate într-o bancă națională publică. Același lucru este valabil și pentru companiile de asigurare.

Dacă astfel de măsuri ar fi luate de guverne din întreaga lume, nu ar mai fi nevoie să crească datoria publică, cu toată austeritatea ulterioară care ar urma. Nu ar lipsi resursele pentru a construi spitale, pentru a investi în cercetare farmaceutică, pentru a construi case etc., precum și pentru a oferi un venit tuturor lucrătorilor fără muncă.

Pentru un guvern al muncitorilor!

În Marea Britanie, este clar că acest guvern conservator a fost pregătit să vadă sute de mii de oameni murind, în loc să ia măsurile necesare și să investească resursele necesare. În Statele Unite, Trump s-a comportat într-un mod similar. Chiar și în Italia, unde virusul s-a răspândit pe scară largă în Europa, criteriul care a determinat acțiunea guvernului a fost rentabilitatea.

Nu putem avea încredere în acești oameni cu viața a milioane de oameni care lucrează. Ni se spune că acesta nu este momentul să creștem diferențele politice, ci că toți trebuie să ne unim. Naționalismul și patriotismul sunt promovate peste tot. Ni se spune că suntem cu toții în aceeași barcă. Dar asta este absolut fals. Cei cărora li se cere să plătească pentru această criză sunt cei care își permit cel puțin, muncitorii, tinerii și persoanele în vârstă.

Avem nevoie de guverne care să reprezinte interesele clasei muncitoare în toate țările. Programul descris mai sus poate fi realizat doar de partide și lideri care reprezintă clasa muncitoare și interesele acesteia. Aducând la putere guvernele muncitorilor din toate țările, am putea în sfârșit să folosim resursele imense disponibile la scară mondială și să punem la dispoziție un răspuns cu adevărat global la criza actuală.

Internaționalismul și cooperația muncitorilor

În secolul XXI, există două obstacole fundamentale pentru dezvoltarea ulterioară a forțelor productive sub capitalism: proprietatea privată a mijloacelor de producție și statul național. Acest lucru este confirmat grafic de criza actuală.

Economia de piață a eșuat oribil. Motivul profitului pune în pericol viața a milioane de oameni. Este timpul să-i punem capăt. În locul său, ceea ce este necesar este o economie planificată publică. Controlul și managementul democratic al lucrătorilor ar trebui să fie metoda introdusă pentru a supraveghea procesul productiv.

Într-o astfel de economie, resursele ar putea fi rapid schimbate pentru a răspunde nevoilor momentului. Producția ar putea fi oprită fără a avea în vedere pierderea profitului proprietarilor privați. Muncitorii ținuți acasă ar putea primi un venit regulat. Nimeni nu ar risca evacuarea în mâinile proprietarilor privați. Pe scurt, aceasta înseamnă introducerea socialismului la scară globală. Toate condițiile s-au maturizat pentru ca acest lucru să devină realitate.

Boris Johnson și alți politicieni burghezi au comparat actuala criză cu un scenariu de război. Dar în timpul celui de-al doilea război mondial în Marea Britanie, cum s-a comportat guvernul? Au spus: lasă piața să decidă? Statul nu trebuie să intervină? Nu, nu au facut-o. Aceștia au folosit statul pentru a centraliza producția, au naționalizat industriile de război și au introdus măsuri de planificare centrală.

Toate acestea, desigur, nu au însemnat că Marea Britanie a devenit o țară socialistă. Controlul a rămas în continuare ferm în mâna bancherilor și a capitaliștilor. Dar au fost obligați să introducă anumite măsuri de planificare centrală și chiar naționalizare, din simplul motiv că aceste metode dau rezultate mai bune. Astfel, în practică, superioritatea planificării socialiste față de anarhia pieței a fost admisă chiar și de cei care erau cei mai dușmani dușmani ai socialismului.

China de astăzi este fără îndoială o țară capitalistă. Dar este o formă particulară a capitalismului, care păstrează încă unele dintre elementele planificării centrale și ale industriilor controlate de stat pe care le-a moștenit din trecut. Tocmai aceste elemente au oferit Chinei un avantaj colosal în combaterea pandemiei actuale, cu rezultate remarcabile. Acest fapt a fost comentat de oameni care nu ar fi în mod normal simpatizanți ai socialismului.

Avantajele pe care China le avea în fața focarului de la Wuhan a fost că ar putea bloca o zonă imensă cu aproximativ 50 de milioane de oameni, folosind în același timp resursele din restul țării pentru a veni în ajutorul oamenilor aflați în blocaj. Aceștia ar putea trimite asistente și medici din alte părți ale țării; puteau trimite resurse din toată țara.

Italia s-a confruntat cu o situație foarte diferită. Nu a primit niciun ajutor din partea restului Europei. De fapt, țări precum Germania au blocat exportul măștilor de față, de exemplu, gândindu-se în termeni naționali foarte scurt. Dacă ar fi existat o operațiune coordonată internațional, lucrurile ar fi putut fi foarte diferite.

Aici merită remarcat ceea ce spun medicii chinezi în prezent în Italia. Au observat situația din țară și din experiența lor despre cum au combătut virusul în Wuhan, sunt de părere că există încă prea multă mișcare de oameni pe străzi. Acest lucru confirmă ceea ce am spus de când a izbucnit acest nou virus: trebuie întreruptă toată producția neesențială.

Italia ar fi putut fi blocată total, restul Europei trimițând resurse materiale și umane pentru a combate răspândirea inițială a virusului. Procedând astfel, perioada de blocare ar fi putut fi una mai scurtă și mai eficientă. În schimb, fiecare stat național al Uniunii Europene a acționat în moduri diferite și cu viteze diferite.

Rezultatul tuturor acestora este că virusul s-a răspândit mult mai rapid în Italia și a fost un factor important care a contribuit la răspândirea în Europa. Acum toată Europa se confruntă cu situația în care se află Italia, iar situația de urgență este mult mai gravă decât trebuia.

Aceasta expune clar problemele Uniunii Europeane, un organism care apără doar interesele marilor corporații capitaliste. Când vine vorba de impunerea unor măsuri de austeritate asupra țărilor precum Grecia sau Italia, ei găsesc voința și mijloacele pentru a face acest lucru. Dar când vine vorba de salvarea vieții a milioane de oameni, se dovedește nu doar inutil, ci de fapt un factor în agravarea situației. Se dovedește dincolo de o umbră de îndoială că capitalismul a eșuat.

Unii analiști burghezi serioși ajung să realizeze că sistemul lor este sortit. Un exemplu este ceea ce Revista australiană a publicat recent: „Macquarie Wealth Management, brațul bătăuș al inimii care bate ritmul capitalismului australian, Macquarie Group, a avertizat: “capitalismul convențional moare ”și lumea se îndreaptă spre„ ceva care va fi mai aproape la o versiune a comunismului "."

Cât de adevărate sună acele cuvinte! Ceea ce este necesar este un efort global pentru combaterea pericolului cu care umanitatea se confruntă astăzi. Acest lucru nu poate fi obținut atunci când ceea ce determină totul este căutarea profitului de către o mână de capitalisti care dețin mijloacele de producție. Ceea ce este necesar este producția pentru nevoie.

Mulți oameni încep acum să realizeze că așa-numita economie de piață este complet inadecvată pentru a răspunde nevoilor actualei crize. De asemenea, își dau seama că un plan internațional de producție este absolut nesigur. Cazul socialismului este unul care nu mai poate fi respins. Desigur, când spunem socialism, nu ne referim la caricatura totalitară și birocratică care a existat în Uniunea Sovietică sau China Maoistă. Socialismul autentic este democratic mai presus de orice. Socialismul real nu poate fi realizat decât într-un regim al democrației muncitorilor, cu o economie naționalizată și planificată, sub controlul direct și conducerea lucrătorilor.

Pentru asta luptă Tendința Marxistă Internațională în toate țările în care are prezență. Vă invităm pe toți să vă alăturați în acest efort de a oferi clasei muncitoare și tineretului politicile și programul care sunt necesare pentru a ridica omenirea din buclucul în care se afla. Alternativa este ca societatea să fie cufundată în adâncul barbarismului pe o scară mult mai mare decât ceea ce am văzut în anii '30. Alătură-te la noi în luptă!

Londra, 20 martie, 2020