"Delenda est Carthago" - Imperialismul american este decis să atace Irakul

Imperialiștii americani au învățat destule de la strămoșii lor – romanii. După al doilea război punic, după ce Roma l-a învins în sfîrșit pe Hanibal și și-a stabilit supremația în Mediterana, încă trăia cu teama unei posibile reveniri a Cartaginei. Partida războinică era condusă de Cato care, indiferent de subiectul intervenției sale în Senat, sfîrșea mereu cu aceeași frază : "Delenda est Carthago" – Carthagina trebuie distrusă.

Sfatul lui a fost urmat. După un asediu de trei ani, timp în care mulți cartaginezi au murit de foame (un exemplu demn de urmat de sancțiuni economice eficace) orașul a fost distrus, iar supraviețuitorii vînduți în sclavie. Pentru a termina treaba, terenul pe care fusese odată Cartagina a fost arat și presărat cu sare. Astfel întreaga lume mediteraneeană a înțeles mesajul : iată ce soartă îi așteaptă pe cei care refuză să se închine în fața civilizației romane superioare.

Desigur, lumea s-a mai schimbat de atunci. Sclavia nu mai e la modă. În schimb, este la modă înrobirea unor popoare întregi prin mecanismele pieței mondiale. Aceasta se cheamă "globalizare". Dominarea celor slabi de cei puternici se face prin mijloace indirecte, prin comerț și datoria externă. Aceasta este mai economic decît războaiele și vînătoarile de sclavi ale romanilor! Dar mai apar și situații în care vechile metode verificate de romani ale războaielor de cucerire se mai potrivesc, încă. Acesta este cazul Irakului.

Totuși, chiar și aici se simte progresul. Americanii vor să ocupe Irakul. Asta e sigur. Au făcut deja planuri despre viitorul colonial al acestei nefericite țări, cum va fi ea administrată, cum guvernatorul imperial va reconstrui infrastructura ce va fi distrusă de război – începînd, firește, cu terenurile petrolifere. Căci scopul imperialismului american nu este să arunce cu sare peste teritoriul Irakului, pentru a deveni sterp; dimpotrivă, ei vor dă facă deșertul să înflorească și să curgă țițeiul – spre mai marea glorie a lui Dumnezeu, spre creșterea profiturilor societăților petrolifere americane și a veniturilor statului american.
 
 

Farsa "inspecției"

Pe măsură ce jocul de-a v-ați-ascunselea cu inspecția armelor irakiene continuă, au apărut speculații precum că poate lucrurile nu vor degenera chiar pînă la împușcături. Rumsfeld îi oferă cu generozitate lui Saddam opțiunea unui exil cu o destinație necunoscută, dîndu-i de înțeles că așa va putea scăpa de proces. Asemenea menuete diplomatice nu pot înșela pe nimeni. Singurul lucru care contează este că acumularea de mijloace militare din Golf a ajuns la punctul critic, de unde nu se mai poate da înapoi. Saddam știe și el că promisiunile mieroase ale americanilor nu prea au valoare, ci fac parte din jocul diplomatic de-a v-ați-ascunselea menit să acopere adevăratele intenții ale americanilor și să inducă lumii și Irakului un fals sentiment de securitate. De aceea a apărut la televiziune pe 17 ianuarie pentru a avertiza că oricine încearcă să invadeze Irakul va fi învins și "forțat să se sinucidă în fața porților Bagdadului".

O asemenea retorică belicoasă a vrut să marcheze aniversarea a 12 ani de la începerea Războiului din Golf, cînd Irakul a fost prompt îngenuncheat pierzînd mai mult de 200 000 de vieți, majoritatea civili. Americanii merg pe o repetare a aceluiași scenariu, dar nu toți sunt siguri. Nervozitatea piețelor financiare o dovedește cu prisosință.
 
 

"Vinovat pînă la dovedirea contrariului"

Conștient de slăbiciunea lor în fața singurei superputeri mondiale, irakienii au făcut destule pentru a arăta dorința lor de a ajuta inspectorii ONU în operațiunea lor de a găsi "armele de distrugere în masă". Nu le-a folosit la nimic! După mai mult de 200 de inspecții, Hans Blix a raportat la finele anului trecut că nu a găsit nimic, deocamdată, și că mai au multe inspecții de făcut pînă la găsirea "revolverului cu care s-a tras" (smoking gun) , care va convinge comunitatea internațională de pericolul mortal constituit de Irak pentru pacea lumii. Pe 31 decembrie Kofi Annan a declarat că nu vede nici o bază pentru o eventuală intervenție armată în Irak.

Răspunsul americanilor a fost că faptul de a nu se fi găsit nici o dovadă dovedește clar că Irakienii au ceva de ascuns! Logica aceasta amintește de raționamentele contorsionate folosite de tribunalele Inchiziției în urmă cu sute de ani la judecarea vrăjitoarelor. O femeie acuzată de vrăjitorie era supusă torturilor pentru a mărturisi colaborarea ei cu Diavolul. Dacă nu mărturisea, însemna că Diavolul îi dădea putere; dacă leșina, însemna că Diavolul îi trimite somn și tot așa, pînă cînd nefericita nu avea decît alternativa mărturisire (deci moarte) sau moarte (sub tortură).

Descoperirea a 11 obuze chimice de 122 mm goale, toate funcționale, a servit ca un pretext convenabil torționarilor Irakului pentru a-și reînnoi acuzațiile. Iată, ele nu au fost incluse în documentul de 12000 de pagini pe care l-a furnizat Irakul în legătură cu armele sale – a declarat un purtător de cuvînt al inspectorilor. Un ofițer irakian a explicat că cele 11 obuze nu au fost declarate pentru că ele nu erau legate de nici un program de arme interzise și pur și simplu erau expirate; fuseseră ambalate în cutii de lemn și s-a uitat despre ele. Poate că așa a fost. La fel ca în episodul cu descoperirea unor note de curs în casa unui fizician nuclear irakian, de asemenea nedeclarate în cele 12 mii de pagini. Omul de știință a protestat: erau note folosite pentru cursurile sale pe care le preda studenților, nu aveau nici o legătură cu programul militar al țării sale.

Dar asta nu-l va ajuta pe Saddam. Americanii, precum regina din "Alice în Țara Minunilor" vor să dea mai întîi verdictul "vinovat" și abia apoi să facă procesul. Nici mai mult nici mai puțin!

Inspectorii pregătesc primul lor raport detaliat la ONU în legătură cu Irakul luni, 27 ianuarie 2003. Înainte de a prezenta raportul Hans Blix (șeful inspectorilor ONU) și Mohamed El Baradey (șeful Agenției Internaționale pentru Energia Atomică) au vizitat Bagdadul și au avertizat autoritățile irakiene că "situația este foarte tensionată și primejdioasă". Pentru a evita războiul – sfătuia Blix – Irakul trebuie să găsească dovezi credibile că a renunțat la toate presupusele lui programe nucleare, chimice și biologice.

Într-un proces normal, găsirea de dovezi care să îl incrimineze pe acuzat este sarcina procurorului. În cazul Irakului i se cere însă acuzatului să își demonstreze inocența! Mai mult, i se cere să arate cel mai mare entuziasm în a ajuta procurorii să găsească dovezi împotriva lui. Să îi ajute să demonstreze că el este, de fapt, vinovat! Oficialitățile de la Washington afirmă că irakienii nu trebuie să fie neapărat în situația de a încălca vreun aranjament internațional pentru a fi atacați: cu alte cuvinte, ei sunt vinovați pînă la dovedirea contrariului.

.

De ce neapărat război?

Acțiunile imperialismului american seamănă cu cele ale unui elefant sălbatic, izbindu-se de toate obstacolele, convins că forța pură rezolvă orice. Din nefericire pentru elefant, nu întotdeauna e așa!

Este interesant de a compara linia dură a SUA contra Irakului cu politica lui mai "maleabilă" contra Coreei de Nord. În al doilea caz domnul Bush ia în considerare tratativele și spune că ar fi dispus să dea ajutor alimentar și în energie dacă nord coreenii și-ar abandona programul nuclear. Regimul dictatorial din Coreea de Nord nu face nici un secret din faptul că are un program nuclear și că posedă arma nucleară, așa că nu are rost să se trimită acolo inspectori. Totuși Bush nu amenință cu invadarea Coreei de Nord! E clar de ce. Coreea de Nord are o armată puternică și arme nucleare care ar putea face destule pagube agresorilor înainte de a fi învinsă. Și un huligan care se respectă va alege întotdeauna să terorizeze o victimă inofensivă, cu mult mai slabă și mai mică decît el …

În realitate clica conducătoare dela Washington a hotărît de multă vreme (adică înainte de 11.9.2001) că Saddam trebuie detronat și Irakul trebuie ocupat. De ce atîta încăpățînare? Există motive. Politice, strategice, economice și chiar personale. G.W. Bush , care din întîmplare a "cîștigat" alegerile din 2000 prin fraudă, vrea să mai rămînă încă patru ani la Casa Albă. Pînă la alegeri mai e un an și ceva; un război fulger victorios nu ar avea ce să-i strice în viitoarea campanie electorală. La urma urmelor, uite ce bine i-a prins războiul din Falkland (1983) doamnei Margaret Thatcher … Faptul că mulți oameni vor muri într-un asemenea război e un amănunt nesemnificativ în comparație cu viitorul politic al lui Bush!

Sigur că destinul politic al domnului Bush este un factor insuficient pentru a provoca un război. Mai trebuie ceva. Motive mai puternice, strategice și economice.

De la prăbușirea URSS, SUA a rămas singura superputere. Din totalul modial de export de armament, Americii îi revine un procent de 37%; mai mult, 40% din totalul producției de armament este "made in USA". Nici un alt stat de pe glob nu se poate compara cu asemenea cifre. De aceea imperialiștii americani și-au atribuit rolul de jandarm al capitalismului mondial. Mai mult, ei au decis să rupă toate vechile înțelegeri care formau baza "dreptului internațional". Lozinca lor de azi este "forța creează dreptul" ("might is right"!). Și nu sunt dispuși să tolereze nici un regim care nu le acceptă dominația. Acesta a fost principalul mesaj al agresiunii din Iugoslavia din 1999 și tot el este și mesajul viitorului război împotriva Irakului.

În ciuda distrugerilor teribile provocate de primul război din Golf și în ciuda a 12 ani de sancțiuni economice barbare, care au adus mulți irakieni la foame și cerșit, Irakul a rămas o putere locală. SUA vrea neapărat să distrugă această putere și să dea o lecție teribilă popoarelor din Orientul mijlociu și lumii: "Vedeți ce pățesc cei care se pun cu noi?". Acesta este mesajul.

Deși a caracteriza viitorul război ca "unul pentru petrol" este o simplificare, este clar că și petrolul joacă un rol în motivarea agresiunii. Economia americană depinde de petrol. Cele mai mari rezerve de petrol sunt în Orientul mijlociu. Vine de se leagă. Apoi: G.W. Bush provine dintr-o familie texană care și-a făcut averea din petrol; vicepreședintele lui, Dick Chaney este omul companiilor petroliere; iar mafia "petroliștilor" – a capitaliștilor proveniți din petrol – are cel mai puternic lobby, cu influență decisivă în politica americană. Petroliștii împreună cu faimosul Complex Militaro Industrial au o influență puternică asupra politicii externe a Washingtonului.

Arabia Saudită

Pînă de curînd americanii erau liniștiți în credința lor că necesarul de petrol era asigurat de Arabia Saudită, aliata lor fidelă. Clica parazită și degenerată de la conducerea Arabiei Saudite ține ordinea la ea acasă prin teroare. Este vorba despre o dictatură fundamentalistă care torturează adversarii politici, discriminează femeile și taie mîinile hoților. Sigur că asemenea atuuri o califică drept membru de bază în coaliția democrațiilor grupate în jurul USA.

Deși vorbesc în numele lui Dumnezeu, corupția membrilor casei regale saudite este nororie. Acești Apărători ai Adevăratei Credințe beau whisky, conduc mașini luxoase și se distrează cu prostituate. Au reușit să rămînă totuși la putere atîta amar de vreme printr-o represiune sălbatică și pentru că petrolul curgea; din banii veniți puteau da și populației. Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului.

Veniturile din petrol au tot scăzut – și cu aceasta a scăzut și nivelul de trai al populației. Nivelul de trai în Arabia Saudită este azi 20% din ceea ce era acum 20 de ani. Șomajul este mare și în creștere, afectînd tineretul saudit. Consecința logică: nemulțumirea crește la cote periculoase, pînă cînd nu va mai putea fi ținută în frîu numai prin represiune.

A fost un șoc pentru opinia publică americană faptul că majoritatea teroriștilor sinucigași din 11.9.2001 nu proveneau nici din Afganistan, nici din Irak, ci din Arabia Saudită. Dar de fapt era previzibil. Clica degenerată saudită, conștientă de slăbiciunea ei și de izolarea de populație a ajuns la un tîrg cu clericii din secta fanatică wahhabită, cărora le-a dat mînă liberă cu condiția să nu facă atentate în țară; în rest puteau face oricît jihad pofteau. Dar numai în afara granițelor.

Cîrdășia CIA – Arabia Saudită a finanțat bandiți reacționari ca Ossama bin Laden (care avea strînse legături cu familia domnitoare saudită) pentru a ataca trupele sovietice din Afganistan. Atunci s-a construit "Al Qaida". Nu era nici o problemă cu domnii din Al Qaida cîtă vreme se mulțumeau să ucidă ruși și comuniști. Dar la ceva vreme după prăbușirea URSS . al Qaida și-a îndreptat atenția și asupra SUA. Se mai întîmplă uneori ca un cîine nervos să muște mîna care îi dă de mîncare.

Este amuzant că CIA avea atîta încredere în saudiți, încît nici măcar nu îi spiona. Un fost membru CIA, pocăit, a declarat că CIA nici măcar nu avea un dosar cu titlul "Arabia Saudită". Poate că această neglijență uimitoare ar fi o explicație pentru modul penibil în care s-au comportat serviciile americane de securitate pe 11.9.2001. Dar acum lucrurile s-au schimbat.

De la o încredere oarbă în saudiți, americanii au devenit suspicioși. Își dau seama că regimul este instabil șui că, nmai devreme sau mai tîrziu va fi înlăturat. Scenariul Iran 1979 se va repeta. Semna rău prevestitoare ar cam fi, pentru cine știe să le vadă : de exemplu certurile din casa regală. Pierderea Arabiei Saudite ar fi însă o lovitură prea grea pentru SUA, care nu e dispusă să stea cu mîinile în sîn pînă ce catastrofa se va produce. SUA are nevoie de petrolul din zonă, cele mai mari resurse de pe planetă.

Așadar cercurile de la putere din SUA se pregătesc în vederea acestui scenariu. Prezența trupelor americane în Arabia Saudită (chipurile pentru a apăra regatul de invazia irakiană) este o poliță de asigurare în acest sens. Atunci cînd monarhia degenerată saudită va fi răsturnată de la putere, armata americană va ocupa imediat (nu toată țara, ar fi o sarcină prea grea pînă și pentru armata americană!) zonele petroliere, majoritatea lor situate într-o zonă îngustă pe lîngă mare. Zonele petroliere vor fi izolate de turbulenți iar arabilor li se va lăsa nisipul deșertului.

Aici vine rolul Irakului. Irakul stă pe petrol – cele mai mari rezerve cunoscute, în afară de cele saudite. Ar fi crucial ca americanii să controleze aceste rezerve atunci cînd Arabia Saudită se destabilizează. Mai mult, invazia Arabiei Saudite va fi lansată atunci cînd va trebui, de pe teritoriu irakian. Este o necesitate strategică de a avea baze americane în Irak. Așa că americanii vor invada Irakul, indiferent ce va face Saddam – cu cît mai repede, cu atît mai bine, cred ei.

Trucurile lui Blix

Este puțin probabil că descoperirea cîtorva obuze goale va convinge membrii consiliului de securitate să declare că Saddam și-a încălcat obligațiile asumate și astfel să declanșeze războiul. Nici măcar așa zisele omisiuni din cele 12 mii de pagini prezentate de Irak. Domnul Blix spune că se așteaptă ca membrii consiliului de securitate să îi ceară un al doilea raport, prin februarie. Pînă atunci pot apărea însă destule revelații care să ateste că Irakul nu spune adevărul, suficiente să motivezedeclanșarea războiului.

În cursa lor demențială spre război americanii mai au de depășit unele obstacole. Statele vecine Irakului sunt pur și simplu terorizate de consecințele unei invazii americane în Irak. Deja curentul de opinie din zonă este puternic antiamerican. Saddam și-a trimis oamenii să discute cu mai mulți lideri arabi, inclusiv cu președintele sirian Bashar al-Assad. Siria, care a făcut parte din coaliția antiirakiană în 1991 și-a revăzut de atunci politica și acum se opune hotărît unei invazii americane în Irak. La fel Iordania se opune și ea. Dar aceste regimuri nu pot ajuta Irakul. Ele au probleme să se mențină la putere! Primejdia pentru americani nu vine de la guvernele din zonă ci de la ceea ce analiștii numesc "strada arabă" – adică de la mase.

Un recent sondaj de opinie arată că în Egipt numai 6% din cetățeni sunt proamericani iar 69% sunt anti. În Iordania 25% sunt pto-americani, dar 75% sunt contra: nu există neutri! Aceste regimuri atîrnă de un fir de păr. O invazie americană în Irak le va destabiliza, provocînd un val de poteste în toată lumea musulmană. Actele teroriste împotriva țintelor occidentale vor crește într-un infernal ciclu al violenței. Recenta asasinare în Yemen a unor civili americani ne arată la ce ne putem aștepta. Departe de a fi un "război împotriva terorismului", politica ineptă a americanilor – adică terorismul lor de stat – va exacerba la maximum problema, creînd un model de ură și resentimente care va dura decenii întregi și va recruta noi adepți în organizațiile teroriste.

Mai e o problemă pentru Washington. Europenii sunt din ce în ce mai iritați de aroganța "aliaților" lor americani. Adevăratul motiv al continuării acțiunilor de inspecție ale lui Blix în Irak este presiunea celorlalți membri ai Consiliului de Securitate care nu sunt de loc entuziasmați de perspectivele unui nou război – în primul rînd Franța. Jaques Chirac, președintele francez, a spus pe 17 ianuarie că inspectorii ar trebui să aibă mai mult timp la dispoziție și că o acțiune unilaterală în Irak ar contraveni legilor internaționale. Imperialiștii francezi au și ei propriile interese în Orientul mijlociu și Irak. Ei au stabilit propriile contracte cu producători de țiței ca Libia și Irak, spre furia americanilor. E un truism faptul că dacă un contract este semnat cu francezii, el nu este semnat cu americanii.

Răbdarea președintelui George W. Bush se apropie de sfîrșit. "Timpul lui Saddam expiră" – spune el. "M-am săturat de jocurile lor și de minciunile lor – așa văd eu evoluția lucrurilor". Este un avertisment nu numai la adresa Bagdadului, ci și a Parisului. Citind printre rînduri, am putea descifra următorul mesaj al lui Bush: "Dacă sunteți contra noastră în Irak, noi o să îl ocupăm oricum, o să le luăm petrolul și vouă nu o să vă dăm nimic. Dacă mergeți pe mîna noastră, poate că o să vă dăm cîte ceva, după ce ne săturăm noi". Francezii, deși fac figuri de mironosiță, au acceptat totuși să îi sprijine pe "prietenii" americani și să trimită chiar trupe.

Situația Rusiei este și mai tristă. Moscova și-a trimis ministrul adjunt de externe în Irak pentru "negocieri privind dezarmarea " (citește : capitularea Irakului). Este o replică a atitudinii capitularde a diplomației lui Mihail Gorbaciov din 1991, cînd Moscova și-a lăsat foștii aliați, irakienii, de izbeliște. Acum istoria se va repeta. Rușii au contracte importante cu Irakul (unde majoritatea instalațiilor petroliere provin din URSS) care le datorează sume importante de bani. Americaniile vor fi promis rușilor că își vor recupera banii. Ce valoare au promisiunile americane, este însă o altă poveste!

Concentrări inexorable de trupe

Pe măsură ce comedia diplomatică se prelungește, trupele anglo americane își continuă liniștit concentrarea în zonă. Lucrul care contează în final nu sunt jocurile diplomatice sub egida ONU, ci aceste acumulări continue de trupe. Pentru prima oara SUA a trimis o divizie întreag㠖 11 000 de militari. Ei și-au fixat centrul de comandă în Qatar. Din partea lor, britanicii au anunțat plecarea în zonă a unei forțe de asalt de 30 000 militari (un sfert din armata Marii Britanii!) dotate cu tancuri, aviație și artilerie. Scopul declarat este să se ajungă la o forță de atac cu tăria de minimum 100000 luptători și probabil pe încă de două ori pe atîtea rezerve. Mobilizarea unei asemenea armate costă bani; nu se face așa ceva numai în joacă. Trupele sunt acolo pentru a fi folosite!

Mai există, desigur, posibilitatea ca SUA să dea înapoi în Consiliul de Securitate încercînd să obțină o altă rezoluție care să le dea dreptul de a recurge la forță. Deja ei se vor fi gîndit cum să cumpere votturile franceze și rusești care vor sprijini o asemenea rezoluție, sau în orice caz nu vor vota împotrivă. Dacă însă americanii cred că nu vor obține o asemenea rezoluție, ei vor merge pe cont propriu, motivînd că deja "ONU a decis" deja în alte rezoluții.

Cum ar putea Saddam dovedi mulțumitor pentru Bush că nu are arme de distrugere în masă? Răspunsul este simplu: nu poate. În cazul cel mai fericit pentru el inspectorii vor da un verdict de "nedovedit" și nu "nevinovat". Și, cum a arătat "The Economist" : "Dacă SUA va dori să atace Irakul pe această bază, va cauza, desigur, consternare. Dar în orice caz, logica confruntării va predomina. Chiar fără aprobarea ONU Marea Britanie (probabil) și Franța (posibil) vor sprijini acțiunea americană "

În ciuda zgomotului de fond emis de Londra și Washington și în ciuda protestelor domnului Blix, nu avem nici o îndoială că America vrea să invadeze Irakul cu sau fără aprobarea ONU. Prostiile despre inspecțiile de armament sau Consiliul de Securitate sunt o farsă nerelevantă. Dacă americanii nu pot găsi nicio dovadă în sprijinul agresiunii lor, o vor inventa. Nu ar fi prima oară. Ne putem aștepta în viitorul apropiat la punerea la punct a unor provocări. Nici nu e prea greu. De fapt americanii și englezii bombardează zilnic așa numitele "zone interzise" pentru aviația irakiană. Dacă irakienii vor răspunde cu foc, fiind în legitimă apărare, asta va putea fi considerată oricînd un casus belli deci un pretext pentru invazie. Se poate întîmpla oricînd.

Cei care își fac iluzii că ONU poate opri masacrul se înșală. Apelurile la ONU nu fac decît să abată atenția de la ce se întîmplă. Războiul poate izbucni oricînd, mult mai devreme decît cred optimiștii. Adevărata sarcină este de a construi o mișcare antirăzboinică de jos în sus. Nu mai e timp de pierdut.